Un parlamentar canadian a oferit una dintre cele mai bune demonstrații involuntare despre ce înseamnă să folosești AI fără ultima etapă, cea în care omul citește ce i-a scris mașina. Pe 9 iunie, Bill Oliver, parlamentar conservator din New Brunswick, ținea un discurs de aproximativ o jumătate de oră în legislativul provinciei când, după o frază perfect obișnuită, a continuat senin: „Here’s a more natural, flowing version of that section that reads like a legislative speech rather than a series of short points.” Adică: „Iată o versiune mai naturală și mai cursivă a acestei secțiuni, care sună ca un discurs legislativ, nu ca o succesiune de puncte scurte.” Nu s-a oprit, iar sala nici ea nu pare să fi sesizat ceva. Câteva minute mai târziu a mai citit o formulare asemănătoare, despre o „versiune mai dezvoltată și mai cursivă”. Filmarea a devenit virală abia în iulie. Oliver a recunoscut apoi că folosise inteligența artificială la pregătirea discursului și că, atunci când a tipărit versiunea finală, instrucțiunile AI nu fuseseră eliminate. Inteligența artificială și-a făcut, așadar, treaba: i-a oferit politicianului un discurs care să sune mai natural. Singurul care nu l-a citit înainte să fie rostit a fost politicianul.

Întâmplarea are și un nume util în lumea AI: „AI residue” — urmele rămase accidental într-un text atunci când răspunsul chatbotului este copiat fără o verificare finală. Pot fi instrucțiuni precum „iată o versiune îmbunătățită”, comentarii adresate utilizatorului, formule introductive sau chiar note despre felul în care textul a fost rescris. Cazul Oliver arată foarte bine că problema folosirii AI nu începe atunci când îi ceri unei mașini să te ajute să scrii, ci atunci când încetezi să mai fii autorul final al propriului text. Un chatbot poate redacta, reformula și organiza. Butonul „Print” încă nu știe să citească.